Sari la conținut

KFC inaugurează primul său restaurant de sezon din România, la Nibiru

article-image

București, 16 iulie 2026 – KFC deschide primul său restaurant sezonier din România, în cadrul Nibiru, noul proiect de entertainment de pe litoralul românesc. Mai mult decât o nouă unitate, proiectul marchează o nouă modalitate prin care brandul își întâlnește consumatorii: în locurile în care aceștia aleg să își petreacă vara și prin experiențe care depășesc spațiul tradițional al restaurantului.

Restaurantul va funcționa zilnic, în perioada 16 iulie – 30 august, între orele 18:00 și 03:00, fiind integrat în universul Nibiru. Trenul KFC personalizat, care va circula timp de o lună pe ruta București – Costinești, marchează începutul experienței KFC chiar cu drumul spre mare. Restaurantul va găzdui concursuri și activări dedicate vizitatorilor, transformând restaurantul într-un punct de întâlnire pentru comunitatea turiștilor care vizitează litoralul.

„Parteneriatul cu Nibiru este unul în care credem și pe care îl privim ca pe o oportunitate de a demonstra că brandurile internaționale pot contribui la dezvoltarea unor proiecte locale cu potențial pe termen lung. Investiția în această destinație înseamnă susținerea unui proiect care generează locuri de muncă, atrage investiții și contribuie la dezvoltarea litoralului românesc”, a declarat Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group.

„Pentru noi, inovația nu înseamnă doar produse noi, ci și felul în care alegem să fim prezenți în viața consumatorilor. Primul nostru restaurant sezonier este un pas firesc în această direcție și ne permite să aducem experiența KFC într-un context nou, fără să ne îndepărtăm de ceea ce definește brandul: produse de calitate, consecvență și experiențe memorabile”, a declarat Marian Gogu, General Manager, KFC România.

Pe parcursul verii, KFC va completa experiența de la Nibiru printr-o serie de activări dedicate vizitatorilor. În cadrul K-Pop Days (1–2 august), KFC va fi partenerul uneia dintre seri și va pregăti surprize inspirate din universul K-Pop pentru clienții restaurantului. Totodată, KFStage va aduce sesiuni live cu DJ în cornerul KFC pe parcursul a trei weekenduri tematice din sezon: în timpul Galaxia Festival (18–19 iulie), K-Pop Days (1–2 august) și Retrograde Festival (28–30 august).

Investiția totală realizată de Sphera Franchise Group pentru dezvoltarea restaurantelor KFC și Taco Bell din Nibiru depășește 1,2 milioane de euro și marchează o nouă etapă în extinderea prezenței grupului în proiecte cu potențial ridicat de dezvoltare. Totodată, deschiderea confirmă direcția KFC de a integra brandul în contexte relevante pentru stilul de viață al consumatorilor, dincolo de formatul tradițional al restaurantelor.

******

Despre Sphera Franchise Group

Sphera Franchise Group este cel mai mare grup din industria de food service din România, deținând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România și KFC în Chişinău, Republica Moldova și în anumite zone din Italia și de asemenea, brandul Cioccolatitaliani în Italia. Sphera Group a achiziționat și drepturile de franciză pentru deschiderea de restaurante Hard Rock Café în România și Republica Moldova, precum și drepturile de franciză pentru deschiderea de restaurante wagamama în România. Grupul deține peste 180 de restaurante pe cele trei piețe și are peste 5.000 de angajați. Sphera Franchise Group este listată pe Bursa de Valori București din 2017, sub simbolul SFG, fiind singura companie din HoReCa inclusă în indicele principal BET, precum și în indicii MSCI Frontier Markets.